Economie

Agricultura

Cultivarea pământului și creșterea animalelor au o vechime de peste 9 milenii pe globul pământesc. În zona comunei Străoane, aceste îndeletnicire a apărut o dată cu înjghebarea primelor așezări umane.Cercetarile arheologice din jurul Muncelului au scos la iveală urma unor așezări umane cu o vechime de peste 3-4 milenii. Oamenii de pe atunci trebuie să fi făcut lucrari agricole pentru a obține roadele necesare existenței lor.

Cei care au “bătut parul satului” în vechiul Străoane în prima jumatate a mileniului actual pare că s-au așezat pe un teren împădurit.Cât se intindea pădurea pe întinsele locuri, pe care s-a înființat satul atunci, nu se poate ști. Este posibil să fi existat în acea pădure și poiene bune de arat și semănat, iar dacă nu au existat, oamenii au facut luminișuri prin procedeele cunoscute în acea vreme și au cultivat terenurile eliberate.

Puține documente relateaza date despre dezvoltarea agriculturii și a creșterii animalelor pe întinsul teritoriu al satelor comunei. Unele dintre ele apar prin secolul al XVII-lea în documentele despre răzeși, pe de o parte, și Matei Basarab (1645-1646), episcopul Lavrentie de Radauti (1693-1694) și egumenii diferitelor mănăstiri, pe de alta parte , care au cumparat terenuri pentru mănăstirile ctitorite sau conduse de ei.

Potrivit acestor informații, se ajunge la concluzia că “țarina Chetros” de peste Șușița era initial o zona împădurită. Pe parcurs s-au făcut defrișări și terenul a fost eliberat pentru cultura cerealelor, pentru plantarea pomilor fructiferi și mai târziu, pentru plantarea viței de vie.

In vecinătatea pârâului Repedea, pe “Podul Repezii” și “La Gura Repezii”, precum și pe “Râpa Podișorului” pământul a fost lucrat de la început cu sârg pentru cultivarea cerealelor și pentru plantații de vii și pomi fructiferi. Aceste terenuri roditoare erau cautate mult de mănăstiri care plăteau preț bun pentru acapararea lor.

Deasupra malurilor Șușiței, pe platou, terenurile arabile s-au extins treptat, folosindu-se pentru arătură. Dovedindu-se mult mai fertile pentru vița de vie și pentru pomi fructiferi, localnicii le-au folosit în acest scop, căutând terenuri pentru cultura cerealelor mai spre șes, la Domnești, Diocheți, Găvani, Călimănești, etc.

In zona Muncelului si inspre paduri, pamantul era folosit mai ales pentru pasuni si fanete pentru livezi si mult mai putin pentru vii. Si in zona impadurita in spatii defrisate de arbori s-au facut araturi cultivandu-se diverse cereal si plante furajere.

O situatie cuprinzatoare a dezvoltarii agriculturii pe teritoriul satelor comunei in a doua jumatate a secolului trecut este redata in lucrarea lui ION Ionescu de la Brad: “Agricultura romana in judetul Putna aparuta in 1969.”

Cea mai mare parte a suprafetei viticole se gasea in Straoanele de Jos, aproape egala cu suprafata terenurilor arabile.Padurile ocupau intinderi mari pe teritoriul Varnitei, sat apartinand atunci comunei Straoanele de Sus, si erau cea mai mari decat toate padurile din celelate sate.

Despre Straoanel de Jos, autorul spune ca “formeaza comuna cu Repedea”, constituind o mosie unitara, in care strainii nu au putut sa patrunda decat in proportie de 1.5%. Livezile erau plantate mai ales cu pruni, fructele lor fiind uscate sau transformate in rachiu. Cultura cerealelor in tarine era neindelustatoare si de aceea “plugarii nu pot tine vite si merg trei ore pana la Domnesti si Marasesti, unde lucreaza 800 de falcii de papusoi(porumb), luand dijma din trei parti una. Seceta din ultimii ani a facut ca pomii sa nu rodeasc, iar via, desi a rodit putin, tot a avut poama(struguri) si aceasta a ajutat mult si astfel putem zice ca via si la seceta tot nu lasa oamenii in nevoi”.

Straoanele de Sus facea comuna cu Muncelu si Varnita. Razesii stapaneau 376 falcii de padure, 74 falcii de fanete, 33 falcii imas, 58 falcii tarina(teren arabil), 49 falcii vii si 30 falcii gradina si livezi.In afara de ei, mai aveau proprietati in comuna “particularii” (mosierii)care posedau 33 falcii de tarana si 127 falcii de padure. Exploatarea padurilor era foarte avantajoasa pentru ca pogonul (1/2 hectare) de padure pentru exploatare se cumpara cu trei galbeni, iar cadrul de haragi (araci), pari, nuiele sau lemne, se vindeau cu 10 lei.

Mosia Muncelu apartinea atat razesilor cat si mosierilor.Caracteristic pentru aceasta asezare era suprafata mica ocupata de vii, de 12 falcii, “de doua ori mai mica decat a liveilor de perji(pruni), de alte poame si nuci ”.Se semnaleaza , de asemenea, calitatea inferioara a vinurilor, care “se vindeau cu cel mult 20 de parale vadra.”

Teritoriul Varnita nu apartinea razesilor: 26 de falcii de pamant cultivabil si 340 falcii de padure apartineau satului, iar 41 de falcii de pamant cultivabil si 700 de falcii de padure apartineau fratilor Pruncu: adica 1/3 apartinea statului si 2/3 apartinea mosierilor. Iar “oamenii din Varnita”-spune Ion Mincu de la Brad-“se duc de se hranesc de la campie, luand pamant cu dijma din trei parti una”. La improprietarirea din 1864, in Varnita erau 25 de clacasi ai satului si 7 ai Pruncului.

Suprafata Talpanului devenise domeniul statului dupa secularizarea averilor manastiresti. Ea putea fi vanduta . In acest sat au fost 7 clacasi ce au fost improprietariti.

Cresterea anumalelor se rezuma la strictul necesar , nu era o sursa de venit pentru localnici. Iar ca activitate locala mestesugareasca, se mentioneaza existent unei “casarii” din cele 19 care functionau in judet.

Pe plan local, ca urmare a cresterii populatiei, au fost destelenite si date agriculturii noi terenuri nefolositoare. La cultivarea lor s-a acordat prioritate plantarii vitei de vie, conditiile pedoclimatice fiind foarte favorabile acestei culturi.

Cresterea populatiei a avut insa un effect negativ. Ea a condus la o divizare a proprietatii agricole familial in loturi din ce in ce mai mici, care erau date ca dota la noii casatoriti. Si ca o consecinta a acestei divizari, s-a ajuns ca o families a posede mai multe loturi agricole mici situate in maimulte zone ale comunei, ba chiar si in commune diferite.Aceasta situatie nu a avut darul sa promoveze progresul in dezvoltarea agrozootehniei locale.

Ca o consecinta a proceselor economic-sociale, proprietatea individuala in preajma celui de-al doilea razboi mondial avea urmatoarea structura: majoritatea taranilor dispuneau de 1-2 hectare de vie, 1-2 hectare de teren arabil si loturile de padure de diferite dimensiuni.Nici cei mai instariti nu aveau proprietati mai mari de 10 hectare. Unii sateni aveau mai putin de 1-2 hecare de vie sau de pamant de cultura, iar circa 10% erau lipsiti de pamant.

Transformarile care au avut loc dupa cel de-al doilea razboi mondial in sectorul agriculturii, au schimbat fundamental formele de proprietate si procesele tehnologice aplicate in acest important sector economic al tarii.

Taranii au fost obligati, sub presiuni morale si molestari fizice, sa renunte la proprietatea personala a pamantului, la uneltele agricole si animalele de tractiune, ce trebuiau cedate intovarasirilor.

Acest fapt a condus la unificarea, in 1963, colectivitatilor din comunele Straoane, iar in 1965 s-a alaturat si unitatea colectiva din Muncelu, sat care, pierzand statutul de comuna, a devenit catun al Straoanelor de Sus. Totodata, denumirea lor s-a schimbat in Cooperativa Agricola de Productie (C.A.P.).

Viticultura si vinificatia

Pe planul intregii tari s-au delimitat anumite zone destinate viticulturii, printer care zona Panciului, din care face parte podgoria Straoanelor. In fiecare zona s-au aclimatizat anumite soiuri, care imprima un specific local vinurilor produse.

Soiurile de vita de vie din podgoria Straoanelor se pot grupa dupa mai multe criterii:

calitate: vita nobila, hibrizi, producatori directi;

culoarea strugurilor: albi, negrii sau rosii;

utilizare: vinificatie sau pentru consum;

origine: autohtone sau importate.

Soiuri de vita nobila:

A.indigene:

– Galbena de Odobesti;

– Plavaia;

– Feteasca alba si neagra;

– Babeasca neagra sau Cracana;

– Francusa sau Mustoasa;

– Regina viilor;

– Coarna alba sau coarna neagra;

– Tamaioasa Romaneasca;

B.Importate:

– Cabernet-Sauvignon;

– Aligote;

– Riessling Italian;

– Alicante-Buschet;

– Chasselas d’ore;

– Pinot gris;

– Merlot;

– Muscat Otonel;

– Muscat Perla de Csalba;

– Muscat Hamburg.

C.Hibrizi, producatori directi.

– Fraga Alba (Noah);

– Fraga Neagra (Othello);

– Delavare cu pielita roza;

– Capsunica (Izabella);

– Tiras;

– Zaibar;

– Negru Moale.

Pomicultura.

Peste tot, in comuna Straoane, se intalnesc urmatorii pomi fructiferi: prunul sau perjul, goldanul, corcodusul, nucul, ciresul, visinul, caisul, zarzarul, piersicul, marul, parul si gutuiul.

Cel mai raspandit dintre pomii fructiferi ese prunul sau perjul in limbajul local. Sunt cunoscuti copacii de inaltime mijlocie cu fructele nu prea mari, brumarii, zemoase si foarte dulci.

Soiurile: cu gat, renglote, mari carnoase, sunt cultivate mai mult prin gradini, pe langa casa, fiind mai atent ingrijite.

Fructele constituie, de multa vreme, obiectul unor indeletniciri de prelucrare locala. Pentru fabricarea tuicii (rachiu de prune) se folosesc cazane special de arama de tip alembic, ce se gasesc in numar relative mare in comuna, servind la fabricarea rachiului din tescovina sau din drojdie.

Silvicultura

Padurile comunei, impreuna cu pasunile si fanetele ei, au constituit din cele mai vechi timpuri cea mai mare bogatie naturala locala, care s-a perpetuat pana in zilele noastre.

In fiecare din aceste zone sunt loturi cu denumiri mostenite din batrani, care pastreaza si astazi, servind spre orientare: Dambul Chietrisului, Dealul Secului, Buduiul hanului, Valea Campului, Gura Chiliei, Coada Jgheabului, Buduicalce, Poienile Popii, Aluna, Harsu, unde se gaseste un semn de hotar “Fahul cu palma”(copac secular), Tiharaia, Fantanele, etc.

In paduri predomina arbori cu esenta tare: stejarul, gorunul, ulmul, carpenul, fagul, jugastrul, si arbori de esenta moale, mai ales in lunca apelor ca: teiul, plopul, salcia, arinul, alunul si alte specii.

Zootehnia

Cresterea animalelor a constituit o indeletnicire de seama a stramosilor din satele comunei, o preocupare desprinsa din necesitatea rezolvarii problemelor de transport, de a se ajuta cu ele la munca din camp si de a asigura carnea necesara alimentatiei.

Din vechime au fost crescute , ca si astazi, vitele mari, boii si caii, oile si caprele, apoi porcii si paznicii nelipsiti ai caselor satesti, cainii. Aproape in fiecare locuinta se gasesc “oratanii”, in special gaini. S-au adaugat apoi gastele, ratele, curcile si mai rar bibilicile. Mai recent, mai ales dupa ultimul razboi, a luat un oarecare avant cresterea iepurilor de casa.

Albinaritul, o indeletnicire de prim ordin in trecut, cand lipseau alte surse de zahar, a pierdut treptat din importanta, insa acum a inceput sa prezinte interes, datorita exportului.

O indeletnicire mult folosita in perioada interbelica de gospodine era cresterea viermilor de matase. Se pare ca numarul restrains de duzi nu a permis dezvoltarea in continuare a acestei indeletniciri de mare importanta economica.

Recent s-au experimentat frunzele de stejar ca hrana pentru viermii de matase si rezultatele obtinute au fost satisfacatoare.Ca urmare a acestor rezultate au fost amenajate suprafete special la Talapan, Casa Padurii, pentru cresterea viermilor de matase, date in grija padurarilor.

Ocupatii si mestesuguri locale

Preocupati in permanenta de asigurarea bunurilor necesare vietii prin valorifiarea resurselor locale, locuitorii satelor comunei s-au ocupat din cele mai vechi timpuri de cultivarea pamantului, cresterea animalelor si pasarelor si exploatarea bogatiilor padurii.

Cultivand pamantul, au contribuit la dezvoltarea agriculturii, viticulturii si pomiculturii.In gradinile de pe langa curte, femeile, mai ales, au cultivat unele zarzavaturi si legume pentru alimentatia ceruta.

Cresterea animalelor si a pasarilor se limita numai la acoperirea nevoilor locale. Exceptie faceau doar oieritul si intr-o anumita masura apicultura.

Vinificatia, cu toate operatiile ei, constituia o indeletnicire tehnica ce I se acorda multa atentie de catre podgoreni. La munca viei se foloseau unelte din agricultura cat si unele proprii, cum sunt: foarfece de vie pentru retezat, chitonagul pentru ingropat (batut) aracii, pompa de stropit, iar pentru cules: cofe, galeti, cosuri de nuiele, cosorelul sau cutitas pentru taiat strugurii, ciubarul si paranga pentru transportul lui si mustuitorul.

Legumicultura a fost si este putin dezvoltata local. In gradina de langa curte se cultiva ceapa, usturoiul, patrunjelul, mararul, morcovul, leusteanul. Gospodinele mai gasesc loc pe langa casa pentru cateva cuiburi de fasole de gradina, castraveti, cartofi, precum si cateva cuiburi de rosii.

Din sate era nelipsita “fieraria”, unde se faceau potcoave si se potcoveau caii, se puneau rotile la caruta, se incheiau carutele confectionandu-le partea metalica, se reparau diferitele unelte agricole sau obiecte gospodaresti.

O indeletnicire cu o arie de raspandire mai mare era prelucrarea lanei, a bumbacului, a inului, a canepei si intr-o vreme a borangiului, obtinut prin cresterea viermilor de matase.